Natalia
Stirbul
— Fondator & Designer
Despre Cireșel
Cireșel nu e o întâmplare, dar e un vis spre care am aspirat încă din anii studenției. Colegii obișnuiau să îmi zică CIREȘEL și a fost un moment când am realizat, că persoana mea se identifică mai mult cu acest nume dezmierdător, decât cu cel primit de la mama și tata, și anume, Natalia Știrbul. Evident, mi-a căzut la suflet diminutivul, iar odată cu trecerea timpului, visul de a crea vestimentație autentică pentru mămici și pici, a început să prindă viață, în special, prin a denumi acest brand vestimentar CIREȘEL.
Creația Cireșel
Cireșel lucrează preponderent cu stofe naturale, din fibre de origine vegetală (bumbac, in) sau de origine animală (mătase, lână). Fie că sunt cu imprimeu sau monocolore, tonalitatea stofelor e de un pastel liniștit și luminos.
Fiecare haină vorbește despre un stil unic, de prima clasă, cu o croială clasică și comodă, destinată să elibereze corpul de constrângerile moderne și să îmbrace suflul ușor al libertății.
Broderie manuală
Hainele Cireșel sunt stilizate prin detalii brodate manual, pline de delicatețe și unicitate. Acestea au menirea să ne aducă pe acel tărâm magic al copilăriei, unde ne exaltă sufletul de aducere aminte.
Fiecare fir de culoare brodat manual prin tehnici clasice sau stilizate, devine după câteva ore de muncă minuțioasă un personaj creativ dintr-o poveste sau un simbol de feminitate inconfundabil.